- Copii jucîndu-se la marginea cartierului Şchei din Braşov, martie 2003 -
miercuri, 9 decembrie 2009
Fotografia de joi - douăzeci şi opt
- Copii jucîndu-se la marginea cartierului Şchei din Braşov, martie 2003 -
luni, 7 decembrie 2009
Proverbe româneşti
PROVÉRB, proverbe, s.n. 1. Învăţătură morală populară născută din experienţă, exprimată printr-o formulă eliptică sugestivă, de obicei metaforică, ritmică sau rimată; zicală, zicătoare, parimie.
Am găsit cîteva proverbe sugestive pentru zglobia noastră istorie balcanică:
Cine rîde la urmă rîde mai bine.
Prostul nu e prost destul daca nu e şi fudul.
Mulţi nerozi pasc vîntul.
E slab de-l bate vîntul.
E mai bine să taci şi să dai impresia că eşti prost, decît să vorbeşti şi să înlături orice dubiu.
etc
Folclorul merită cercetat din cînd în cînd, ascunde lucruri extrem de inteligente sau măcar de bun simţ.
PS. Bufniţa Ion Iliescu a cugetat din nou aseară, vorbindu-ne despre lipsa de cultură politică a candidatului Băsescu. Nici bufniţele nu mai sînt ce-au fost odată...
joi, 3 decembrie 2009
Fotografia de joi - douăzeci şi şapte
... sînt de fapt două fotografii astăzi, făcute la Vulcanii noroioşi de lîngă Buzău, la interval de 11 ani. Prima e din 1988. Fotografiam de un an, cu un aparat Orizont, pe filme Azo, româneşti. A doua ... după 11 ani, tot pe film, un Ilford XP2 (extraordinar film), cu un Nikon N70. De atunci, din 1999, n-am mai ajuns la vulcani. E o zonă extraordinară, foarte pitorească, un mini-Yellowstone românesc, fotografiat şi răsfotografiat de toată lumea, dar care la fiecare vizită îţi poate arăta o altă faţă. La anul, după alţi 11 ani, ar trebui să încerc şi un pictorial "digital".
duminică, 29 noiembrie 2009
miercuri, 25 noiembrie 2009
Fotografia de joi - douăzeci şi şase
Decembrie spulberat
Ismail Kadare scria în anii '70 cîteva nuvele avînd ca punct central Kanunul, o serie de legi albaneze care a guvernat societatea din nordul Albaniei timp de cinci sute de ani. Kanunul poate părea brutal la prima vedere: una dintre legile nescrise era, de exemplu, ca o familie să-şi răzbune un membru ucis, după minim 30 de zile de la îngroparea mortului. Omorurile deveneau astfel un fel de ping-pong între clanuri, pînă cînd bărbaţii dispăreau complet şi rămîneau numai femeile. Se ajungea la pace greu, după ce cursese mult sînge. În ciuda sîngeroaselor relaţii oamenii se respectau enorm, se iertau unii pe alţii în cele din urmă, dar nu uitau niciodată nimic. Kanunul a fost pus pe hîrtie tîrziu, numai în secolul 19 (intrase în vigoare demult, în secolul 15). Au venit apoi comuniştii şi l-au abrogat, considerîndu-l inuman. Albania a fost măcelărită sistematic de comunişti în următorii 50 de ani, "graţie" unor coduri civile şi penale aberante. Kanunul ar părea astăzi un exerciţiu aproape normal în comparaţie cu legile regimului comunist de la Tirana.
România are parte din nou de un decembrie spulberat. Votaţi cum vă taie conştiinţa. Dar n-ar trebui să uităm cum arăta România în decembrie '89 şi apoi la cele 4 mineriade care au urmat. Măcar atît.
PS. Cartea de care am pomenit se află aici.
marți, 24 noiembrie 2009
Iliescu la al patrulea mandat
Nu vă speriaţi chiar atît de tare, tovarăşul Iliescu nu mai candidează. Îl opreşte o lege nedreaptă care zice că după două ture la Cotroceni trebuie să laşi pe altul (chiar dacă la el, legea, ca oricare alta, românească, a fost mai flexibilă şi l-a lăsat 3 ture). Aşa se face că omul cu o vastă experienţă politică, de 60 de ani, (40 la comunişti, 20 la foşti) se vede acum în postura de a conduce doar din umbră. Nu e rău nici aşa atîta timp cît domnu' Goe e ascultător, latră la comandă şi are ochii ficşi şi placizi. L-am văzut acum două seri pe tovarăşul Iliescu cu o bască de ultimă generaţie, povestindu-ne de ultimele zile ale lui Traian (nu, nu cel care i-a supus pe daci), despre cît de greu i-o fi acum că-şi vede electoratul dus cu nepotul Goe, că, în sfîrşit, cel mai mare rău al ţării e pe cale să dispară. Carevasăzică nu el era răul absolut, ci fostul marinar. Interesant...După inepţia cu soacra nedată afară din casă (rezultat al unui splendid ricoşeu neuronal în căpşorul timidului Goe), astăzi tînărul candidat ne propune noi teme de reflecţie:
"Nu sunt omul nimănui. Nu mă influenţează nimeni şi nimic. Mă consult cu colegii mei. Celor care au experienţă, le cer sfatul. Când e cineva cu experienţă de 60 de ani în politică, te duci şi-i spui: Ce credeţi, domnul Iliescu, că este bine de făcut? Asta nu înseamnă că mă influenţează în decizii"
Extraordinar... România, mai suportă-l 5 ani pe Iliescu şi gata!
Dulce Românie, e de rău (numai cu acordul electoratului PNL)!
vineri, 20 noiembrie 2009
Domnule Băsescu, aţi pierdut un vot
Domnule Preşedinte,
În 1996, la aflarea rezultatului alegerilor, speranţa că, în sfîrşit, România o să se schimbe profund, pînă la nivel celular, a fost uriaşă, sentiment pe care l-a avut majoritatea oamenilor tineri din ţara aceasta, cred. Ce sentiment odios am avut 4 ani mai tîrziu, cînd, după ce Emil Constantinescu a îngropat speranţele românilor care-l votaseră, am mers la vot şi am pus ştampila pe Ion Iliescu, de frica lui Vadim Tudor. N-am să uit niciodată scîrba şi ruşinea pe care le-am simţit în acea duminică neagră. Şi a venit un nou moment al speranţelor, poate şi mai puternice decît cele din 1996, cînd, creditat clar cu şansa a doua, l-aţi învins pe Adrian Năstase. Am ştiut atunci, ca şi în '96, că decizia de a rămîne în România n-a fost greşită, deşi existaseră pînă la momentul acela numeroase ocazii de a pleca din ţară, fiind de profesie inginer de calculatoare.
Au trecut 5 ani şi, pentru prima oară, mă gîndesc că acea decizie a fost greşită. România pe care ne-aţi propus-o la începerea mandatului dumneavoastră, nouă, celor care v-am votat, punîndu-ne din nou speranţele în omul providenţial, arăta mult mai bine pe hîrtie, decît cea în care trăim astăzi. Sentimentul că s-au mai dus 5 ani în care se puteau face atît de multe şi s-au făcut atît de puţine este covîrşitor şi mi-e teamă că dumneavoastră n-o să-l puteţi percepe cu adevărat niciodată, aşa cum nici Emil Constantinescu nu a înţeles de ce românii au încetat brusc să-l mai iubească. Cotroceniul, din nefericire, a devenit locul din care România arată complet diferit faţă de cea reală. Cum arată România mea, domnule preşedinte, România pe care speram s-o schimbaţi în 5 ani, şi care, da, sînt 5 ani, nu 5 luni, adică o perioadă nu tocmai scurtă?
În România mea oamenii sînt extrem de bătrîni şi bolnavi. Spitalele sînt locuri în care e mai bine să nu ajungi, asta dacă eşti, bineînţeles, suficient de norocos sau bogat. Am avut în familia mea o operaţie foarte dificilă şi ştiu cum arată un spital românesc pe dinăuntru. Extrem de rău. Nu cred că ştiţi foarte bine acest lucru pentru că, în momentul în care aţi avut nevoie de o operaţie, aţi apelat la serviciile medicale din Austria. Nici învăţămîntul nu stă mai bine. Cu un învăţămînt de stat complet neperformant, cu miniştri agramaţi care au "mutilat" conceptele de performanţă, corectitudine, inteligenţă şi cu fabrici private de diplome, tinerii români care termină liceul sau o facultate arată extrem de prost, în comparatie cu confraţii lor din Germania sau de aiurea. În România mea se moare împuşcat pe stradă sau în magazin, fără ca poliţia să facă mare lucru. Pare un western prost, neamuzant, în care sheriful a pactizat complet cu cowboyi. Da, mai nou mi-e frică să mă plimb prin oraşul meu, în care, în ultimii ani au murit cîţiva oameni în jafuri armate, lucru care n-a deranjat pe nimeni. România mea e foarte murdară, domnule preşedinte, e aproape o groapă uriaşă de gunoi. Turismul nu poate înflori într-un astfel de loc. Munţi, cîmpii, văi de ape, totul se sufocă de plastic şi mizerii, de manele şi mititei, devenite embleme naţionale. Clădiri de patrimoniu rase cu buldozerul de rechinii imobiliari, munţi defrişaţi la ras în Apuseni, Harghita, Braşov, Moldova, drumuri de coşmar, oameni violenţi sau debusolaţi, asta e România prezentului. V-am auzit aseară la TVR povestind de cîte autostrăzi sînt în construcţie la ora aceasta. Da, se lucrează, dar cu ce ritm, la ce preţ şi cu ce calitate? Aţi condus vreodată, în ultimii ani, vara, de la Bucureşti la Braşov, pe timpul lucrărilor la centura Ploieştiului şi de pe Valea Prahovei? Nu cred. Sau dacă da, cu siguranţă girofarurile din escortă v-au făcut loc printre miile de maşini anchilozate într-un trafic infernal, în care 160 de km îi parcurgi în 5 ore.
V-am auzit în campania electorală pronunţînd cuvîntul Grivco de sute de ori, pomenindu-i pînă la exasperare pe Vîntu şi Voiculescu, ca marii şi adevăraţii gestionari ai acestei ţări. Domnule preşedinte, de ce pomeniţi zilnic de foşti turnători, de mari experţi în tunuri economice, de toată această cangrenă a României, dacă nu puteţi şi n-aţi făcut nimic s-o asanaţi. De ce televiziunea publică e aservită politic în modul cel mai flagrant şi ruşinos? De ce dosarele de la Revoluţie şi mineriade zac închise în cine ştie ce birouri, după 20 de ani? De ce domnul Iliescu poate să rămînă liber după miile de morţi sau mutilaţi din anii '89-'90? Ce mai înseamnă astăzi cuvîntul justiţie?
Lista aceasta de întrebări e nesfîrşită. Din nefericire, România mea e foarte sumbră, din multe puncte de vedere, toate esenţiale pentru mine. Am un copil de cîteva luni şi, da, ştiu că el va trebui să crescă în altă parte, să scape de toate mizeriile şi inconforturile cotidiene provocate de o societate deformată şi bolnavă. Aţi fi putut face enorm de multe lucruri, domnule preşedinte, dar, de cele mai multe ori, totul a rămas la nivel declarativ. Nu pot să nu vă mulţumesc pentru gestul simbolic de condamnare a comunismului. Păcat că sala în care aţi ţinut acel discurs era plină de foşti comunişti în libertate.
Peste două zile sînt alegeri. N-o să votez în primul tur cu nici unul dintre cei trei grei. Nu vă mai pot vota pentru toate motivele expuse mai sus. Experimentele cu lungime de 5 ani au devenit extrem de frustrante şi simt că îmbătrînesc aşteptînd să se întîmple o minune cu ţara asta. Cu ceilalţi doi nu am cum să votez pentru că nu pot vota minciuna sau propaganda ieftină. Şi atunci, bunăoară, am o mare problemă, nu ştiu cu cine să votez, pentru că România lui Băsescu, după 5 ani de Băsescu, nu poate propune nici un candidat votabil, cu şanse reale de a deveni preşedinte. E o situaţie care e echivalentă, aproape, cu a nu merge la vot. Păcat.
În 1996, la aflarea rezultatului alegerilor, speranţa că, în sfîrşit, România o să se schimbe profund, pînă la nivel celular, a fost uriaşă, sentiment pe care l-a avut majoritatea oamenilor tineri din ţara aceasta, cred. Ce sentiment odios am avut 4 ani mai tîrziu, cînd, după ce Emil Constantinescu a îngropat speranţele românilor care-l votaseră, am mers la vot şi am pus ştampila pe Ion Iliescu, de frica lui Vadim Tudor. N-am să uit niciodată scîrba şi ruşinea pe care le-am simţit în acea duminică neagră. Şi a venit un nou moment al speranţelor, poate şi mai puternice decît cele din 1996, cînd, creditat clar cu şansa a doua, l-aţi învins pe Adrian Năstase. Am ştiut atunci, ca şi în '96, că decizia de a rămîne în România n-a fost greşită, deşi existaseră pînă la momentul acela numeroase ocazii de a pleca din ţară, fiind de profesie inginer de calculatoare.
Au trecut 5 ani şi, pentru prima oară, mă gîndesc că acea decizie a fost greşită. România pe care ne-aţi propus-o la începerea mandatului dumneavoastră, nouă, celor care v-am votat, punîndu-ne din nou speranţele în omul providenţial, arăta mult mai bine pe hîrtie, decît cea în care trăim astăzi. Sentimentul că s-au mai dus 5 ani în care se puteau face atît de multe şi s-au făcut atît de puţine este covîrşitor şi mi-e teamă că dumneavoastră n-o să-l puteţi percepe cu adevărat niciodată, aşa cum nici Emil Constantinescu nu a înţeles de ce românii au încetat brusc să-l mai iubească. Cotroceniul, din nefericire, a devenit locul din care România arată complet diferit faţă de cea reală. Cum arată România mea, domnule preşedinte, România pe care speram s-o schimbaţi în 5 ani, şi care, da, sînt 5 ani, nu 5 luni, adică o perioadă nu tocmai scurtă?
În România mea oamenii sînt extrem de bătrîni şi bolnavi. Spitalele sînt locuri în care e mai bine să nu ajungi, asta dacă eşti, bineînţeles, suficient de norocos sau bogat. Am avut în familia mea o operaţie foarte dificilă şi ştiu cum arată un spital românesc pe dinăuntru. Extrem de rău. Nu cred că ştiţi foarte bine acest lucru pentru că, în momentul în care aţi avut nevoie de o operaţie, aţi apelat la serviciile medicale din Austria. Nici învăţămîntul nu stă mai bine. Cu un învăţămînt de stat complet neperformant, cu miniştri agramaţi care au "mutilat" conceptele de performanţă, corectitudine, inteligenţă şi cu fabrici private de diplome, tinerii români care termină liceul sau o facultate arată extrem de prost, în comparatie cu confraţii lor din Germania sau de aiurea. În România mea se moare împuşcat pe stradă sau în magazin, fără ca poliţia să facă mare lucru. Pare un western prost, neamuzant, în care sheriful a pactizat complet cu cowboyi. Da, mai nou mi-e frică să mă plimb prin oraşul meu, în care, în ultimii ani au murit cîţiva oameni în jafuri armate, lucru care n-a deranjat pe nimeni. România mea e foarte murdară, domnule preşedinte, e aproape o groapă uriaşă de gunoi. Turismul nu poate înflori într-un astfel de loc. Munţi, cîmpii, văi de ape, totul se sufocă de plastic şi mizerii, de manele şi mititei, devenite embleme naţionale. Clădiri de patrimoniu rase cu buldozerul de rechinii imobiliari, munţi defrişaţi la ras în Apuseni, Harghita, Braşov, Moldova, drumuri de coşmar, oameni violenţi sau debusolaţi, asta e România prezentului. V-am auzit aseară la TVR povestind de cîte autostrăzi sînt în construcţie la ora aceasta. Da, se lucrează, dar cu ce ritm, la ce preţ şi cu ce calitate? Aţi condus vreodată, în ultimii ani, vara, de la Bucureşti la Braşov, pe timpul lucrărilor la centura Ploieştiului şi de pe Valea Prahovei? Nu cred. Sau dacă da, cu siguranţă girofarurile din escortă v-au făcut loc printre miile de maşini anchilozate într-un trafic infernal, în care 160 de km îi parcurgi în 5 ore.
V-am auzit în campania electorală pronunţînd cuvîntul Grivco de sute de ori, pomenindu-i pînă la exasperare pe Vîntu şi Voiculescu, ca marii şi adevăraţii gestionari ai acestei ţări. Domnule preşedinte, de ce pomeniţi zilnic de foşti turnători, de mari experţi în tunuri economice, de toată această cangrenă a României, dacă nu puteţi şi n-aţi făcut nimic s-o asanaţi. De ce televiziunea publică e aservită politic în modul cel mai flagrant şi ruşinos? De ce dosarele de la Revoluţie şi mineriade zac închise în cine ştie ce birouri, după 20 de ani? De ce domnul Iliescu poate să rămînă liber după miile de morţi sau mutilaţi din anii '89-'90? Ce mai înseamnă astăzi cuvîntul justiţie?
Lista aceasta de întrebări e nesfîrşită. Din nefericire, România mea e foarte sumbră, din multe puncte de vedere, toate esenţiale pentru mine. Am un copil de cîteva luni şi, da, ştiu că el va trebui să crescă în altă parte, să scape de toate mizeriile şi inconforturile cotidiene provocate de o societate deformată şi bolnavă. Aţi fi putut face enorm de multe lucruri, domnule preşedinte, dar, de cele mai multe ori, totul a rămas la nivel declarativ. Nu pot să nu vă mulţumesc pentru gestul simbolic de condamnare a comunismului. Păcat că sala în care aţi ţinut acel discurs era plină de foşti comunişti în libertate.
Peste două zile sînt alegeri. N-o să votez în primul tur cu nici unul dintre cei trei grei. Nu vă mai pot vota pentru toate motivele expuse mai sus. Experimentele cu lungime de 5 ani au devenit extrem de frustrante şi simt că îmbătrînesc aşteptînd să se întîmple o minune cu ţara asta. Cu ceilalţi doi nu am cum să votez pentru că nu pot vota minciuna sau propaganda ieftină. Şi atunci, bunăoară, am o mare problemă, nu ştiu cu cine să votez, pentru că România lui Băsescu, după 5 ani de Băsescu, nu poate propune nici un candidat votabil, cu şanse reale de a deveni preşedinte. E o situaţie care e echivalentă, aproape, cu a nu merge la vot. Păcat.
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
Postări
